ARTICOL PUBLICAT LA DATA DE 6 Mai 2020.

Hop Hooligans, Beast from the Yeast, Bereta – acestea sunt cele trei berării craft românești care ambalează de la doză, luate în ordine cronologică.

Trend-ul ambalajului la doză a fost declanșat în iunie 2018, când Hop Hooligans au anunțat că se leapădă de sticle. Aproximativ un an mai târziu, am auzit ceva zvon că Bereta plănuiau să facă la fel, iar luna trecută au trecut în sfârșit la doză. Beast from the Yeast s-a materializat subit pe piață la începutul anului 2020, o mică fabrică de bere cu un canning line în buzunar și unele dintre cele mai quirky etichete din țară. Dar ce i-a determinat pe toți să treacă la doze?

Există mai multe motive pentru care cans rock, deci hai să aruncăm o privire:

Oxigenul strică berea
Berea și oxigenul nu se înțeleg, iar din momentul în care berea pleacă din fermentatoare ca să fie îmbuteliată, apare riscul de oxidare. Cu sticlele, există întotdeauna șansa ca aerul să fie prins în spațiul gol de deasupra berii și atunci este doar o chestiune de timp înainte ca oxidarea să înceapă să facă ravagii. Acest lucru afectează mai ales berile cu mult hamei, precum IPA, care pot dezvolta arome nedorite, precum hârtie sau carton umed, și poate afecta mai ales culoarea, făcând berea mai întunecată. Poți evita asta capsând capacul pe spumă, dar fabricile de bere artizanală au adesea linii de îmbuteliere manuale (și, prin urmare, inconsistente), iar riscul să intre oxigenul în bere fi mereu acolo. Pe de altă parte, dozele sunt umplute aproape până la vârf, iar spațiul gol dintre bere și capac este mult redus.

Lumina strică și ea berea
Poate v-ați întrebat de ce majoritatea berilor artizanale sunt îmbuteliate în sticle închise la culoare, maro sau negre. Motivul e faptul că acizii alfa izomerizați în hamei, când sunt loviți de razele UV, eliberează aceeași compuși chimici pe îi folosesc sconcșii pentru a se apăra – de aceea the off-flavour e numită „skunky”. Cu cât sticla este mai întunecată, cu atât poate proteja berea mai bine. Însă, chiar și cu sticlele închise la culoare, șansele ca berea să fie deteriorată de razele UV încă sunt acolo. Dozele sunt opace, eliminând cu totul această problemă.

Îmbutelierea este mai rapidă și mai uniformă
După cum spune Adi de la Bereta, diferența dintre îmbuteliatul la sticlă și cel la doză e ca diferența dintre a merge pe jos sau cu mașina de la Cluj și Timișoara. Dacă un lot de bere îți ia vreo 4 zile să-l pui în sticle, îmbutelierea la doză e gata în 3 ore. Cu cât golești mai repede fermentatoarele, cu atât poți face mai multă bere mai repede. Și acest lucru se leagă și de oxidare. La doză, procesul este adesea automatizat, ceea ce înseamnă că dozele sunt umplute uniform și, deoarece este mai rapid, permite berii să aibă mai puțin contact cu aerul.

Dozele sunt mai ușor de reciclat
În România, contribuția la Fondul pentru Mediu e de 2 RON pe kilogram. Asta înseamnă că plătești 2 RON pentru vreo cinci sticle de 330 ml, față de 75 de doze de 330 ml. În calitate de berar, trebuie să plătești mai mult doar ca să-ți ambalezi berea în sticle – și asta înainte de a adăuga costurile de reciclare. Faptul că sticla poate fi reciclată doar de vreo 7-9 ori, în timp ce aluminiul poate fi reciclat până la sfârșitul lumii (sau undeva pe-acolo) este un alt plus pentru care Mama Natură vă va fi recunoscătoare.

Dozele fac depozitarea și transportul mai ușoare
O sticlă tipică de 330 ml cântărește aproximativ 215 g când este goală și 553 g când este plină. O doză de 330 ml poate cântări aproximativ 15 g când este goală și 364 g când este plină. Costul transportului e mai ieftin la doze decât la sticle, și dacă adaugi faptul că dozele sunt mai ușor de stivuit și ocupă mai puțin spațiu, începi să-ți dai seama că ai de-a face cu un ambalaj câștigător. Și nu doar berarii consideră că e mai convenabil: e mai ușor să duci în spate un 6 pack de doze, decât un 6 pack de sticle. La aceasta se adaugă faptul că dozele conduc căldura mai bine decât sticla, ceea ce înseamnă că berile din doze sunt mai ușor de răcit – mereu un lucru bun când ai poftă de o bere rece.

Per ansamblu, dozele depășesc cu mult sticlele din punct de vedere al avantajelor. Sunt mai bune pentru mediu, mai ieftine pentru berari și oferă o bere de calitate mai bună pentru … stai, stai, ce spuneți?

„Da, dar cum rămâne cu gustul? Nu vreau să beau o bere cu gust de metal.”

Din fericire pentru iubitorii de bere craft de peste tot, berea la doză nu are gust de metal. Beer cicerones și-au dat cu părerea vizavi de treaba asta, iar consensul este că dozele nu au niciun impact asupra aromei berii, datorită căptușelii din cutie care împiedică…

„OK, dar care-i treaba cu BPA-ul? Am auzit că nu face bine la sănătate.”

Biosfenolul A este într-adevăr utilizat în căptușeala dozelor si conservelor, și apare în diverse obiecte de zi cu zi, de la sticle de apă și recipiente de plastic, la echipamentul sportiv și chiar hârtia termică folosită la bonuri. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară încă cercetează potențialele efecte negative asupra sănătății, în timp ce Administrația Americană pentru Alimente și Medicamente afirmă că dovezile științifice continuă să sprijine faptul că BPA este un compus sigur.

„Bine, bine, dar țin minte că înainte ca Hop Hooligans să treacă la doze, berile lor parcă erau mai bune, și nu o să trec niciodată peste asta. Iar acum Bereta bagă și ei berea în doză, iar viața mea nu va mai fi niciodată la fel!”

Hmm, ziceți voi ceva acolo. Din fericire, Bereta a avut un plan de marketing genial pentru introducerea acestui nou ambalaj, care sperăm că va raspunde la două întrebări odată pentru totdeauna: chiar are berea la doză gust de metal, și e ea de fapt mai bună?

Iată cei doi concurenți ai noștri:

Ceea ce avem noi aici e Bottle vs. Can IPA de la Bereta. Același lot, ambalat în două feluri. În mod normal, nu postăm recenzii de bere, dar facem o excepție pentru voi. Un blind tasting al celor două beri, într-o încercare de a afla cum sunt diferite. Să vedem:

Berea 1:
Nas: mai fructată (în comparație cu berea 2), hoppy (mult Mosaic), florală (gândiți-vă la florile de prun și cireș), hint of a slight tang;
Gust: nu foarte amar, mai puțin carbonatată decât berea 2, are o ușoară astringență (vom reveni la acest lucru imediat);

Berea 2:
Nas: hoppy, dar pare mai atenuat decât în berea 1, un pic de drojdie, amăreală ușoară;
Gust: mai corpolent, mai multe cereale în primele înghițituri decât în berea 1, deeper dank hop flavour;

Note: ambele beri arată la fel în pahar și au aproape același gust după 2 minute. După 5 minute, aroma de hamei se simte mai tare în berea 2, în timp ce berea 1 devine ușor mai astringentă după 6 minute. Unul dintre noi a preferat berea 1, cealaltă berea 2, deci șansele sunt egale.

Dar care-i care? Să ridicăm cortina:

Deci, berea 1 este sticla, iar berea 2 este doza. Și, cu toate că arătau la fel și aveau în cea mai mare parte același gust, trebuie să menționăm un lucru (aceasta este părerea a doar unuia dintre „subiecții”, so take it with a pinch of salt): acea astringență ușoară.

Acuma, „astringență” poate nu-i cuvântul potrivit. Este un amestec greu de definit de astringență, dryness and hop burn care rămâne în spatele gâtului. Nu este deloc neplăcut și nici nu este un off-flavour. Dacă e ceva, este un gust pe care am ajuns să-l asociez cu Bereta (la fel cum asociez Centennial cu Hophead) și este un gust pe care l-am găsit în majoritatea IPA-urilor lor de când au început să la facă la propria berărie. Ca să spun drept, nu am fost niciodată fan al acestui gust și, deși m-am bucurat că lipsește la doză, m-a durut un pic sufletul la gândul că (așa cum ar spune unii) berile Bereta nu vor mai avea același gust (dar din nou, aici nostalgia își spune cuvântul). Cu toate acestea, e posibil ca doza asta să fi fost un one-off. Am încercat Digging the Well la scurt timp după și „gustul Bereta” a fost acolo, așa că poate mai trebuie să facem experimente (care vor avea loc imediat ce ne vine comanda de bere).

Trebuie menționat faptul că, probabil, am efectuat această comparație cot la cot puțin prematur. Unul dintre principalele avantaje al dozelor este că păstrează berea mai proaspătă, mai ales stilurile hop-forward. Poate la 1-2 luni după data lansării, vom începe să vedem diferențe mai vizibile.

Un lucru este sigur: niciuna dintre beri nu mirosea, nu avea gust sau nu arăta a metal. Și iată chestia amuzantă: am băut beri care aveau gust de metal, dar erau întotdeauna în sticle. În ceea ce privește aromele nedorite, metalul nu e atât de comun și este de obicei cauzat de echipamentele de făcut bere, de malțul depozitat în mod necorespunzător și chiar de apă – dar niciodată de doze. De fapt, dacă aveți îndoieli legat de faptul că berea chiar are o aromă metalică, există un test foarte simplu pe care îl puteți face: introduceți degetul în bere, apoi frecați-l de piele între degetul mare și degetul arătător. Cel mai probabil va simți miros de transpirație, poate cat piss, în funcție de hamei – ceea ce-i în regulă. Dar, dacă există metallic off-flavours în bere, le veți simți instant.

Asta nu înseamnă că dozele sunt ambalajul suprem. Unele beri beneficiază, de fapt, de arome „skunky”, motiv pentru care 3 Fonteinen și Lindemans folosesc sticle verzi. Berile belgiene sunt de obicei refermentate în sticlă, iar carbonatarea ridicată nu s-ar împăca cu doza, motiv pentru care Oriel Beer, de exemplu, folosește sticle mai groase decât alte fabrici de bere românești. Iar unele beri, cum ar fi barleywine, beneficiază de fapt de un pic de oxidare.

În ceea ce privește industria, nouă ni se pare foarte tare faptul că avem deja 3 fabrici de bere artizanală în România care pun berea în doză. Poate nu pare mare lucru, dar dacă ne uităm în urmă cu 3-4 ani, multe dintre fabricile de bere mici (sub 1000 de hl pe an) nici nu se găseau la draft. Mulți berari nu aveau echipamentul necesar, keg-uri, cuple – iar să convingă patronii de bar să le pună berea la draft era cu totul alt obstacol. Când Hophead și-au pus berea în keg pentru prima dată în iunie 2017, a fost o realizare așa de mare încât și-au numit keg-ul Frank. Câte berării credeți că-și numesc primele lor keg-uri în ziua de azi? (spoilers: probabil niciuna) Faptul ca piața a trecut de la „Putem în sfârșit să bem bere artizanală la draft!” la „Ni că și ăștia bagă berea în doză”, într-un timp atât de scurt, este un pas foarte mare și spune multe despre modul în care au evoluat consumatorii și HoReCa.

Putem cădea de acord asupra faptului că aceasta dezbatere legată de sticlă vs. doză ține de preferințe, și „de gustibus non est disputandum”. Personal, noi vom prefera întotdeauna berile craft la doză. Și cine știe, poate peste câțiva ani, veți deschide o doză de Urban IPA și o să vă gândiți „Man, faptul că au trecut la doze e cel mai bun lucru pe care l-au făcut oamenii ăștia”. Dar până atunci, hai să ne bucurăm de beri și să păstrăm o minte deschisă.