ARTICOL PUBLICAT LA DATA DE 21 MAI 2020.

Pentru cel de-al doilea episod, ni se alătură Laurențiu Mândrilă, berar și co-fondator la Oriel Beer. Laurențiu a fost modelat și inspirat de tradiția berii din Belgia, iar astăzi ne va spune de unde a început totul. Așa că haideți să i ne alăturăm în timp ce petrece o săptămână cu călugării trapiști, descoperă cafenele secrete în Bruges și se bucură de beri învechite în istorie.

 

Duvel

Acesta a fost începutul pentru mine, iar aceasta este prima bere care mi-a venit în minte. Înainte de asta, mai băusem multe alte beri, în principal lagers. În acea perioadă colecționam capace de bere, iar în vacanțe îmi plăcea să încerc fiecare bere pe care o găseam (în mare parte beri nașpa). Dar Duvel a fost prima bere bună care s-a găsit mai peste tot în România. În jurul anilor 2008-2009 o puteai găsi în Mega Image, care îmi era aproape de casă, așa că o cumpăram foarte des. Pe atunci, era ceva nou pentru România și, împreună cu Chimay, m-a făcut să iubesc berile belgiene. După atâția ani, încă îmi place să beau Duvel, e o bere curată și crocantă, cu multă spumă (ador berile spumoase). De asemenea, mă bucur de edițiile lor single hop, lucru pe care cred că îl voi face cu Oriel Blond în viitor. Are un plus de la mine pentru prețul bun, disponibilitatea mare și faptul că fabrica de bere este încă în proprietatea familiei care a fondat-o.

 

Orval

Una dintre berile mele preferate, fabricată de singura berărie trapistă care face doar o bere (disponibilă publicului). O bere excelentă, dry hopped și maturată în sticlă cu Brett, care se schimbă în funcție de dacă e veche sau proaspătă (eu le prefer pe cele mai vechi). Am încercat-o prima dată în 2010-2011, când fratele meu mi-a adus-o din Italia (deoarece știa deja că îmi plac berile belgiene). Am deschis-o împreună cu Ioana și am turnat-o într-un pahar mare de Cognac (singurul pahar decent pe care îl aveam pe atunci). Am fost ceva de genul: „Wow! Asta chiar e bere?”. Pe atunci, nu știam nici măcar ce era Brettanomyces, dar ne-a plăcut foarte mult gustul Orval. De fapt, ne-a făcut să ne apucăm de homebrewing, iar mai târziu m-a inspirat să produc Oriel Blond Wild. Un plus pentru Orval este faptul că, cred, a fost una dintre primele berării din Europa care a folosit și Brett și dry hopping. M-a inspirat pe mine și pe mulți berari (inclusiv Mikkel Borg Bjergsø, care are chiar un tatuaj cu logo-ul Orval). Mai târziu, în 2018, am vizitat chiar și berăria (deschisă vizitatorilor o dată pe an, cu rezervări făcute în avans). A fost o adevărată luptă să obțin o rezervare, deoarece a trebuit să o fac online și de fiecare dată când încercam, totul era rezervat complet, dar după câteva zile am reușit. Am stat o săptămână într-un sat liniștit, dar frumos, chiar în apropierea abației, vizitând zilnic cafenelele și așteptând să ne vină ziua de vizită. Locul era foarte aglomerat, plin de turiști, în special americani. Turul nu a fost ghidat, fiind un tur gratuit, iar la sfârșit am primit niște brânză, un pahar de Orval „tânăr” și un deschizător fain de sticle (din lemn, în formă de sticlă Orval). În apropierea abației se află și restaurantul numit A l’Ange Gardien, singurul loc unde poți încerca Petit Orval, o versiune mai ușoară (4,2% ABV) și cu mai mult hamei.

 

Brouwerij Verhaeghe – Duchesse de Bourgogne

După ce ne-am îndrăgostit și am încercat o mulțime de beri belgiene, în 2012 am decis că trebuie să vizităm Belgia. După ce am văzut filmul „În Bruges”, ne-am gândit că Bruges ar putea fi locul perfect pentru a începe explorarea Belgiei. Nu regret decizia. Un oraș frumos, liniștit (cel puțin pe atunci), plin de berării și cafenele. Am vizitat fabrica de bere De Halve Maan (Brugse Zot la draft, nepasteurizată, a fost o altă bere care mi-a rămas în minte), precum și multe cafenele și restaurante. Unul dintre ei se numea Rose Red, un bar liniștit, ascuns de ochii mulțimii, cu atmosferă și muzică plăcută și o selecție generoasă de beri. Acolo am încercat, din întâmplare, Duchesse de Bourgogne și m-am îndrăgostit de berile acre. Până atunci nici nu știam că există beri acre, dar din acel moment am început să le vânez. Încă e una din preferatele mele și mă gândesc pe viitor să producem un Flanders Red la Oriel.

 

Brasserie de Rochefort – Rochefort 10

Nu am prea multe de spus despre acestă bere. Pur și simplu unul dintre Quadrupel-urile mele preferate (împreună cu Westvleteren 12 și Bernardus Abt 12). Am băut-o de nenumărate ori și efectiv nu mă satur de ea. Pe vremea când făceam bere acasă, am folosit chiar drojdia Rochefort la Dubbels și Quadrupels. Mai târziu m-a inspirat să creez Oriel Quadrupel, pentru care uneori mai folosim drojdia Rochefort.

 

Kasteel – Barista Chocolate Quad (and RaspBarisa Chocolate Quad)

Nu-mi amintesc când sau unde am încercat-o prima dată, dar a devenit rapid berea mea preferată de desert. Încă o cumpăr de fiecare dată când merg la Auchan, și obișnuiam să o beau de fiecare dată când mergeam la restaurantul Guxt, ca ultima bere pe seară. La berăria [Oriel], m-a făcut să vreau să mă joc cu fructe și extracte, iar astfel s-au născut Quadrupel Blackberry și Raspberry.

 

Bierbrouwerij De Koningshoeven – La Trappe Quadrupel Oak Aged

Ultima dintre cele șase beri este La Trappe Quadrupel Oak Aged. Cred că acesta a fost prima bere învechită în butoi pe care am încercat-o. Într-o călătorie la Amsterdam, am decis să mergem să vizităm Abația Koningshoeven, unde se produce La Trappe. A fost o alegere bună, chiar dacă era cam departe de Amsterdam și a trebuit să schimbăm trenuri și autobuze de câteva ori. Totodată, era cât pe ce să rămânem blocați acolo, deoarece era doar un singur autobuz pe oră care trecea prin acel sat, și aproape că l-am ratat pe ultimul. Oricum, înapoi la bere, am vizitat berăria (singura fabrică de bere trapistă pe care o poți vizita oricând), chiar când masterul berar producea un lot de Dubbel. Mirosea uimitor și am avut și șansa să gustăm mustul. După ce am făcut turul, ne-am oprit la barul/restaurantul abației, unde călugării luau prânzul. Am gustat întreaga gamă de bere La Trappe la draft (singurul loc în care le poți gusta nefiltrate și nepasteurizate). Atmosfera și designul locului au fost minunate, și am avut parte de cea mai bună supă de ceapă, niște brânzeturi grozave cu pâine de casă și unt făcut de localnici. Tot ce se folosea în bucătărie provenea de la localnicii din același sat, iar bohortul rămas de la produsul berii era dat fermierilor. La final am vrut să vizităm și magazinul berăriei, care e deținut de călugări, dar era închis deoarece călugării erau la rugăciune. (Berăria și restaurantul sunt operate de o companie privată.) Ne-am grăbit să prindem ultimul autobuz, așa că am cumpărat câteva beri de la restaurant, iar una dintre ele era La Trappe Quadrupel Oak Aged – nu-mi amintesc exact ce lot, ei schimbă tipurile de butoaie utilizate pe fiecare, la fel cum procedăm noi cu Quadrupel.

În concluzie…
În anii trecuți am încercat o mulțime de beri moderne (în special beri nordice și americane) și le apreciez cu adevărat. Pe unele mi le voi aminti mereu, dar, după cum am observat că evoluează scena berii craft la nivel mondial, unele beri sunt la modă la un moment dat și apoi dispar. Berele belgiene vor fi mereu clasice și, chiar dacă nu sunt apreciate în aceste vremuri, nu trebuie să uităm influența lor asupra marilor fabrici de bere care au schimbat percepțiile legate de bere, și care au pus berea pe harta industriei de băuturi.